Invitatie participare PROIECT

proiect_doxastic

Fundatia pentru Dezvoltare Bazata pe Cunoastere (FDBC),

LANSARE INDICATIVA/ INVITATIE DE INTAMPINARE /PARTICIPARE

a Proiectului

“Cursul Vietii si Nevoia de Renastere a Stiintelor: Noul Management Doxastic” 
(© FDBC- Fundația pentru Dezvoltare Bazata pe Cunoaștere/ 2 februarie 2015)

 

Fundatia pentru Dezvoltare Bazata pe Cunoastere
Bucharest, Romania

Co-participanti:

The Romanian Association for the Club of Rome (Not yet indicative proposal)

The Romanian Academy (Not yet indicative proposal)

The National Bank of Romania (Not yet indicative proposal)

Romanian Institute of Ortodox Theology and Spirituality of New York

Gracious Light- Review of Romanian Spirituality and Culture, New York

University of Melbourne (Not yet indicative proposal)

Commercial Academy  of Satu Mare

(Expected proposals) Etc.

 

Cursul Vietii si Nevoia de Renastere a Stiintelor: Noul Management Doxastic.

Proiect Director onorific: (Not yet indicative proposal), 
Proiect Co-Director onorific: (Not yet indicative proposal)
Director/ Director: Prof.univ.dr. Ioan Gâf-Deac, Bucharest 
Proiect co-director /Project Co-Director: Prof.univ.dr. Nicolae Bulz, Bucharest/ Melbourne
Proiect co-director /Project Co-Director: Prof.univ.dr. Theodor Damian, New York
Proiect co-director /Project Co-Director: Prof.univ.dr. Marin Andreica, Bucharest

 

Introducere

  1. Ciclicitatea evenimentelor în istoria recenta determina perceptii mai vizibile, conturate si pregnante asupra contextului în care se deruleaza viata.
    Se întâlnesc noi presiuni asupra modului în care timpul si spatiul se recombina în amprente ce afecteaza multumirea, auto-multumirea, aspiratiile ori nazuintele referitoare la atingerea de noi orizonturi.
    În numele binelui global, a binelui colectivitatii ori a unei stari sociale atinse, multumitoare, respectiv considerata obisnuit favorabila, se accepta conventionalismul austeritatii formale generale spre eficientizarea functionarii omului în societate. Acest fenomen se întâlneste îndeosebi în Vestul dezvoltat, motivat întru salvarea conservatoare a avansului istoric  societal, dorit, auto-multumitor.
    Formal, este cedat comportamentul transformativ, respectiv este instaurata autarhia.
    Un anume egoism din egocentrismul comportamental al capitalismului atotputernic, chiar daca în fapt competitia este ridicata la nivel de imperativ natural, pare a fi supus erodarii, traversat de o noua permisivitate conceptuala, în numele linistii sociale restructurate, ajustate întru favorabilitate acceptata.
    Totusi, fata de anii 1990-2000, în prezent oamenii Vestului dezvoltat încet, încet cedeaza închistarea, se deschid în noi areale, cu gândul la ciclicitatea confirmata de istoria perceputa. Ei considera ca revenirea la închiderea buclei convetuirii favorabile generale ar aduce un plus societal general, ce trebuie sa se regaseasca neaparat în plusul social individual.
    Societatile dezvoltate sunt întotdeauna mândre, ori au mândrie în privinta civilizatiei lor. Un anumit nivel de „bine” atins în societatea vestica dezvoltata induce în rândul oamenilor sai încredere si optimism.
    Orice confirmare evolutiva pragmatica îmbogateste confirmarea axiologica generala, aferenta avansului social de ansamblu, asumat drept favorabil.
    De exemplu, existenta blocurilor geopolitice  a oferit întotdeauna vestului dezvoltat oportunitatea comparatiilor si motivatia elaborarilor strategice pentru aliniamente comportamentale care, pâna la urma, au determinat realizari exceptionale în domeniile economic, stiintific, militar, politic, cultural si în sfera relatiilor si starilor sociale.
    Richard Kock si Cris Smith (2006) arata ca în spatiul occidental „acum este stopata încrederea în ideile care au animat generatii dupa generatii preocuparea pentru îmbunatatirea lumii”.
    În ultimul deceniu al secolului trecut vesticii erau optimisti si încrezatori, mândri de nivelul atins de civilizatia lor.
    De altfel, pragmatismul si atractivitatea lumii vestice dezvoltate au fost sute de ani sustinute de idei devenite fundamentale si eficiente în operationalizarea productiv-economica, politica si sociala, considerata multumitoare pentru oameni.
    Acum însa, se pot sesiza din nou afectari ale ideilor calauzitoare, în situatia în care rolul lor traditionalizat tinde sa devina generic, fara forta suficienta de atractie ori fara potential catalitic de sedimentare a faptelor si actiunilor performante, intrate pâna la urma în obisnuinta.
  2. Revizuirea cursului vietii consta în aplicarea cliseului – ca instrument sau metoda statica de surprindere instantanee a unei stari.
    Nu este înca imaginata o procedura implicita, intrinseca de acces critic, continuu în cursul vietii ca fenomen si proces organizat, evenutal condus.
    Managementul, deci organizarea si conducerea nu pot ramâne în afara cursului vietii.

Iata câteva orientari si rezultate:

Stiintele fundamentale, pe parcursul lor istoric, din antichitate pâna la începutul mileniului III s-au configurat.

Tinând seama de faptul ca ultimele doua secole ale mileniului trecut pot fi considerate secolele de aur ale omenirii, este îndreptatita concluzia ca mai mult de  1.800 de ani, cei ce au fost implicati în cursul vietii nu au avut succesele scontate (conventionale astazi), din pricina vitezei scazute de iesire prin interstitii (nise) spre experiente. Cu toate acestea, densitatea descoperirilor lor fundamentale (legi, teoreme s.a.) este mai mare decât cea a descoperirilor din contemporaneitate.

Interdisciplinaritatea se constata a fi pericolul fundamental al cunoasterii privind evolutia vietii. Interdisciplinaritatea este deja „o ideologie“ care promoveaza relaxarea specializarii, permitând cheltuirea efortului pe legaturi, pe raporturi, relatii s.a.

La începutul secolului XXI se identifica cel putin doua probleme fundamentale nerezolvate în planul cunoasterii si, cu atât mai mult, în cel al experientelor: 1) noi cunostinte pentru teoria universului si 2) si noi elemente de descifrare pentru teoria particulelor elementare. Pe cale de consecinta, nu sunt formulate raspunsuri la întrebari precum „ce este viata ?“ si „ce este gândirea ?“. Stiintele moderne sufera deci de existenta în sânul lor a unor vizibile defectiuni, ce vizeaza incompletitudinea cunoasterii, nepunând accent, de exemplu, pe compunere.

Literatura, arta, cultura par a întretine aceste decalaje de înfatisari, mizând pe forme, modelând continuu interdisciplinaritatea (relatiile, raporturile, faptele imaginare, legaturile), adresându-se întinderilor, cu deosebire celor neangajati în efortul cunoasterii.

Epoca mecanica este deja erodata iar sistemele electromecanice si chimice au intrat în saturare. Dupa 1973 (când pe plan mondial s-a atins cifra însumata cea mai redusa a inovatiilor si inventiilor – semn al imersiunii în criza a cursului vietii) si-au manifestat prezenta incipienta tehnologiile informationale. (În ultimul patrar al secolului trecut era o mândrie sa te numesti inginer electromecanic sau chimist; astazi este o mândrie sa ai denumirea de inginer informatician, în timp ce apelativul de inginer electronist este în erodare. Mâine, generic vorbind, – va fi o mândrie sa fii apelat profesional ca fiind inginer de sistem, biotehnolog sau genetician).

Noul orizont al cunoasterii si experientei pentru cursul istoric al vietii va fi cel al biotehnologiei si geneticii. Nu este înca nimic previzibil referitor la ce ar putea urma dupa epoca biotehnologiei si geneticii, ceea ce semnifica incapacitate (defectiune) serioasa si grava a stiintelor moderne de a se defini sau autodefini evolutiv, în timp.
Într-o atare situatie, raspunsurile la întrebarile „ce este viata“ si “ce este gândirea” nu pot fi obtinute multumitor, iar perspectiva formalizarii lor cognitive cu un astfel de comportament este cert negativa.

Evenimentele si substantele fizice se înfatiseaza, totusi, la un grad de ordonare extrem de ridicat. De exemplu, incapacitatea omului de a solutiona problema cancerului rezida din incapacitatea sa de a penetra un sistem biologic constientizat în mintea umana, extrem de ordonat, depozitar al fenomenului si procesului medical respectiv. Ferestrele biologice sunt înca inaccesibile omului pentru deschidere.

 *   *   *

Precizarile de mai sus nu sunt limitative. Concluzia surprinzatoare, din ce în ce mai vizibila, este ca în prezent trebuie sa se asiste la o renastere a stiintei.
Realizarile din jur, actualmente sunt consecinte ale inter-relationarilor elementelor de cunoastere stiintifica trecuta, derivata din aspecte fundamentale de viata, principiale, deja cunoscute, descoperite.
Amagirea furnizata de realizari utilitariste tempereaza atacul frontal al interstitiilor (niselor) pe aliniamentele de baza, fundamentale ale stiintelor pentru o noua cunoastere.
Se resimte, asadar, nevoia unui nou management.
Situatia descrisa este cauzata de lipsa organizarii si conducerii avangardiste în stiinta.
Stiintele se afla în criza deoarece în mediul ambiant este indusa o falsa curba a evolutiilor ascendente, fiind însumate realizarile ce au aplicatii în traiul zilnic, comun.
Cultura, literatura, arta s.a., prin felul lor actual de a fi, întretin aceasta amagire.
Oamenii de stiinta furnizeaza consumatorilor noi obiecte, noi utilitati, noi forme cu fond diluat, noi facilitati uimitoare ca standard actional în folosinta si utilitate, dar nu mai livreaza legi, legitati, teoreme, principii, axiome s.a., care sa împinga prin cunoastere cursul vietii pe aliniamente existentiale noi, mai vizibile, cu continut explicativ mai dens, mai sigure si formalizante în timp.

Totodata:

Viteza de modificare a organizarii cursului general, compus al vietii este redusa, aproape nesesizabila.

Fara probe, fara martori, bazându-se doar pe intuitii, extrapolari si interpolari, cei ce se ocupa de cursul vietii încearca sa emita concluzii-constatari care servesc doar consumului de cunoastere, fiind doar agenti descriptivi, neindetificând instrumente sau formule axiomatice pentru explicatii plauzibile privind evolutia umana.

Stiintele non-biologice eliberate de povara stiintelor biologice (mult prea ordonate si stabile), par a evolua mai favorabil în acceptiune conventionala explicativa, operationala.

De dragul utilitatii conventionale individuale, de grup sau colective, societatea umana parcurge lent si bizar o anume sinucidere, care se reflecta fizic în spatiul imediat prin consecinte în biologie (problemele de mediu, agresiuni chimice si sociale, stres). Realizarea de obiecte si utilitati este însusita/asumata eronat în mediul stiintific contemporan drept „cunoastere“.

Imprecizia si hazardul ce domina conventionalitatea contemporana determina, în principal, urmatoarele consecinte:
– se manifesta o liniste actionala suspecta în câmpul general al cercetarii pentru cunoastere;
– confuzia între „cunoastere fundamentala” si „cunoastere prin utilitati” tempereaza solutionarea problemelor grave ale cursului vietii;
– stiintele non-biologice „se pierd”, „se cheltuie” în amanuntele utilitatilor;
– stiintele biologice devin mai ordonate si mai neatacabile pentru cunoastere;
– cursul vietii are numai de pierdut, din punctul de vedere al omului proprietar de viata, în contextul unei astfel de filosofii actionale temporizatoare si fals centrata pe subiecte utilitariste, ce ar trebui, de fapt, sa fie considerate doar consecinte (rezultate) ale cunoasterii esentiale.

Pe de alta parte, ordinea si dezvoltarea însa pot coexista omogen (de exemplu, dezordinea în plan microscopic coexista cu ordinea în plan macroscopic). Este posibila si coexistenta în heterogenitate, când o anume perturbare afecteaza deopotriva cei doi termeni si plaseaza corpusul universal în clase conventionale noi de fenomene si procese. Lumea contemporana mizeaza fals pe teza reversibila în continut a binomului “ordine-dezordine”, fiind subliniata acceptiunea conventional pozitiva ca “efectele ordinii >> efectele dezordinii”. În esenta, „ansamblul“ cu o astfel de teza nu este „atins“, afectat sau „modelat“. Ordinea (organizarea) este asteptata din utilitati ce genereaza automultumirea.

Totusi, actualmente este posibil sa se întrezareasca ideea ca în stiintele moderne pericolul cel mai ridicat îl reprezinta stabilitatea. Cercetatorilor, respectiv cautatorilor de cunostinte de cunoastere le lipseste puterea generala de a dezechilibra, de a produce dezechilibrarea. Dezechilibrarea devine esentiala în câmpul cunoasterii, deoarece este necesara spargerea învelisurilor, a granitelor, crearea de nise, interstitii s.a. pentru a avansa pe aliniamente noi.

Cu alte cuvinte, este uimitoare incapacitatea umana fata de reversibilitate.  Nimic din ceea ce a trecut nu este reversibil. Totul este nereversibil, ireversibil. În context, stiinta avanseaza ireversibil. În contemporaneitate, în lumea stiintelor se manifesta o falsa reusita de tip incursiune în ireversibilitate.
Ajungerea la limita stagnarii (prin redescoperirea de noi principii, teoreme, axiome s.a.) este abil neînfatisata, prin falsa impresie ca, de exemplu, globalizarea este un proces continuu, care are în continutul sau, ca parte distincta, trecutul inovativ.
Nu mai putem accepta recunoasterea ca „înca nu s-a descoperit un anume ceva” pe care stiinta îl are notat în agenda.
Stiintele n-ar trebui sa fie reamplasate/pozitionate înapoi, pe segmentele-suport ale falsei reversibilitati.

Iata, cursul vietii continua înca fara descoperirea antidotului fata de cancer. Exista deja o saturare a asteptarii inerte a colectivitatii umane aflate în exasperare, pâna când hazardul va scoate în fata frontului solutia mult asteptata pentru problema cancerului.
Stiinta nu are puterea ca în stil metodic, organizat si condus sa rezolve o problema vitala pentru mentinerea cursului vietii.
Puterea de a începe sa fim reversibili este o provocare, alaturi de puterea de dezechilibrare a stiintelor, de a realiza debalantari.

Acum, notiunea de viata imperfecta este necesar a fi grabnic recunoscuta. Celulele canceroase coexista cu cele vii, iar viata într-o astfel de situatie este afectata, deci este imperfecta.
Viata perfecta este doar o conventie, viata imperfecta este o experienta, un rezultat real al auto-organizarii.
Ar fi posibil, astfel, recunoscând existenta vietii imperfecte sa se atenueze (aplatizeze) sau sa se compuna tristetea cubucuria. Amestecul acesta poate fi un aliaj nou, dar si un compus psiho-societal nou, respectiv un filon de aur (fericirea) cantonat într-un masiv de roci înconjuratoare (nefericirea).

In numeroase cazuri, oamenii de stiinta considerati remarcabili au doar arsenalul cumulativ al cunoasterii.
Pericolul contemporan de temperare a catalizei inovative pe care îl reprezinta o anumita categorie de oameni de stiinta se refera la faptul ca ei sunt doar depozitari de informatie stiintifica. Acestia sunt asezati pe platforme înguste, pe care bagajul unei stiinte este gazduit inert.
Oamenii de stiinta în cauza vehiculeaza continutul acestui bagaj cu informatii, îl rotesc si împrejur realizeaza mini-spectacole pentru re-depozitari.
De fapt, ei sunt cei ce sugereaza stagnarea, automultumirea ca „avem elemente suficiente de stiinta înalta”, fiind în fapt doar „distribuitori”, respectiv „diseminatori” de cunoastere deja descoperita, colectata, stocata.
Fara îndoiala, ei nu sunt criticabili si constituie unelte utile pentru faurirea climatului, a mediului de ofensiva, prin pavarea cailor de încurajare a adevaratilor atacanti în câmpul cautarii pentru cunoastere în necunoastere.

În mod excesiv, identificarea partilor si paritatilor pentru evenimente si manifestarea experimentala a materiei, conduc la decretarea noutatii conceptuale, axiomatice. În schimb, nu suntem înca obisnuiti sa derivam observabilitatea, sa facem diferentieri în operationalitate pentru functia de observabilitate, din non-observabilitate.

Cultura, arta si spiritul începutului de secol XXI sunt subjugate interdisciplinaritati si utilitarismului. Ele topesc situatii obisnuite si, deopotriva, neconventionale în creuzetul social comun, conventional, normat subiectiv si doar remodeleaza cunoastere în continuturi si forme ce sunt destinate preponderent consumului.

Puterea culturala si, deopotriva, puterea manageriala, reflectate în exogenismul mediului înconjurator sunt împrejmuite de ultraputerea spatiului cultural supercompact, generat de tehnologii, care sunt surse de hipertexte (de adâncimi) si noi densitati de semnificatii.

 

Rezumat

Obiectivul general al proiectului “Cursul Vietii si Nevoia de Renastere a Stiintelor: Noul Management Doxastic.” este ca la finalul muncii de gândire inovativa si cercetare sa se obtina o noua proiectie pentru dimensiunea cognitiva a organizarii si conducerii generale, globale a colectivitatilor, organizatiilor, actiunilor si activitatilor, a lumii interioare si exterioare omului.
Constatam ca, în contemporaneitate, în planul perceptiv uman se manifesta preocuparea pentru  cunoastere generala pe orizonturi tot mai adânci, spre a dovedi convingerea în organizare si conducere.
Este vorba de tendinta de idealizare a modelelor formalizate în arealul organizarii si conducerii vietii si aspiratiilor pâna la limita metafizicii.
Dincolo de orizontul virtual perceptibil se manifesta o alta filozofie, respectiv o alta cunoastere.
Înca nu este deslusita structura de vecinatate între model, realitate fizica si realitatea metafizica.
În lucrarea Bazele managementului doxastic, Editura Free Mind Publishing, Bucuresti, 2013, 508 pag., (ISBN 978-606-93321-5-3) Ioan Gâf-Deac apreciaza, cu întâietate, ca pe segmentul nemarginit/ marginit de cunoastere (realitate fizica-model) este posibil amplasamentul managementului, operând doxastic, prin noi accente puse pe idealizarea iterativa a orizontului asteptat/ aspirat.
O astfel de viziune în domeniul managementului este avansata în formula originala, în premiera, mizând pe rafinamentul conceptual care strabate mediul înconjurator, productiv-economic si social (catalogat drept general sistemic), aferent începutului de secol XXI.
De la managerul singular non-introspectiv static, cu ajutorul retelelor de multi-agenti (manageri) de actualizare si revizie se poate ajunge la managerul introspectiv dinamic, care folosind operatori dinamici doxastici si conditionalitati contrafactuale instaureaza în comportamentul managerial logica doxastica dinamica.
Întotdeauna managerii sesizeaza posibile lumi exterioare sau lumi interioare ale organizatiilor si colectivitatilor de oamenidominate de similaritati functionale.
Doxologia manageriala este forma de confirmare, validare, legitimare, inclusiv apreciere laudativa, în termeni comparabili ori competitivi, a transcendentei organizarii si conducerii.
În doxologia manageriala se face abstractie de necesitatea stricta a argumentelor prealabile. În acest fel se asista la o anume liberalizare a managementului, la scoaterea sa de sub chingile metodelor si tehnicilor de organizare si conducere care tempereaza avansul societal global.
Se considera ca în managementul actual se resimte necesitatea trecerii de la teoria probabilitatilor standard la o teorie a probabilitatilor nestandardizate, prin observarea si cunatificarea atitudinala infinitezimala. Pe aceasta cale se poate aspira la obiectivizarea , fezabilitatea si fiabilizarea organizarii si conducerii
Într-un plan simplificat, paralel si comparabil, în management se pot întâlni întrebarile: 1) ce pot eu sa stiu în privinta organizarii si conducerii? (caracterul metafizic) 2) ce trebuie sa organizez si sa conduc (moralitatea/etica organizarii si conducerii) si 3) ce pot eu spera  în privinta organizarii si conducuerii (încredere, convingere).
Primele doua întelesuri (1) si (2) se întâlnesc vizibil în managementul traditional.
Cea de-a treia întrebare (3) este cvasi-eludata (sau, cu îngaduinta, putem spune ca a înregistrat “tangenta”) din preocuparile managerilor.
În esenta, în contextul relatat, pentru prima oara se  refera la introducerea  notiunii de management doxastic.
Managerii au dreptul sa poata spera în legatura cu orizonturile organizarii si conducerii.
Surprinderea si explicarea continutului esential al conceptului de management doxastic revin din forme si criterii referitoare la nominalitate, esentialitate, descriptivism si cauzalitate.

Intrebari cheie / Key Questions

Care sunt caile prin care în realitatea înconjuratoare sa se avanseze cu maximim de cheltuieli manageriale virtualizate cu ajutorul comportamentului procesual doxastic (nul ca reflexie în cheltuielile materiale conventionale), spre a obtine maximum de organizare si conducere conventional tintite, întrezarite/impuse prin programare si planificare?

Se pot formaliza, pe baza unei asemenea intruziuni în operationalitatea manageriala concreta,certe asimetrii ale incertitudinii, sesizate în mecanismul complex de organizare si conducere, folosind doxastica drept ingredient osmotic în comportamentul procesual?

Care sunt procedurile de catalizare a integrarii organizarii si conducerii, care sa se bazeze pe crearea de structuri de vecinatate ce pot ocaziona generarea arealelor pentru procesarea cresterii încrederii decizionale?

Sunt posibile intruziuni în operationalitatea manageriala concreta revenite din certa asimetrie a incertitudinii, sesizata în mecanismul complex de organizare si conducere, folosind doxastica drept ingredient osmotic în comportamentul procesual?

 

Aliniamente de investigare:

Conceptia folosirii structurilor ne-standardizate pentru oprtunitatile ce vizeaza procesarea cresterii încrederii în organizare si conducere.

Extinderile procesuale decizionale în vecinatatea modelului decizional pentru a obtine noi reactii de încredere, contributive, printr-un model doxastic, care sa fie nerestrictiv la îndemâna managerilor, fara limitari prin tipizari sau standardizari.

Practica manageriala doxastica fundamental identificata pe interfata lumii modelate cu cea idealizata.

Preocupari pentru oprirea regresului de încredere si inducerea de coerenta în deciziile manageriale.

Orice evolutie procesuala caracterizata de un argument evolutiv este însotita de un argument al meta-regresiei. Acesta din urma este simetric argumentului de regres ordinar a încrederii si coerentei decizionale în organizare si conducere.

Sfârsitul regresului în continutul deciziei poate înfatisa, etapizat, scepticismul decidentului, respectiv fundamentalismul neîncrederii în justificare. Într-o astfel de viziune este de asteptat sa se manifeste meta-fundamentalismul, însotitor algoritmic, etapizat, al meta-scepticismului, ambele articulate originar cu meta-regresul.

 

Motivatiile asertionale ale proiectului:

În perioadele imediat urmatoare (de-a lungul secolului XXI) teoriile învatarii ar putea suferi modificari în privinta tehnicilor operationale, din cauza telecomunicarii fara frontiere oferita de tehnologiile informationale. În cadrul generic al învatarii esentiale, pentru management este posibil sa fie mentinute elemente epistemologice traditionale în care obiectivismul, pragmatismul si interpretativismul ramân legate de sursele valide de cunoastere si de continutul cunostintelor.

Haosul este o forma criptata a ordinii. Deslusirile din stiinte nu produc limpeziri în haos; dimpotriva, se largeste arealul ne-atotcuprinderii. Haosul este o stiinta care recunoaste existenta si manifestarea conexiunilor fiecaruia cu fiecare. De aceea, în management învatarea poate fi apropiata axiomatic de decizie. Retinerea unei “cunostinte” este o decizie.

Este în curs perioada/ vremea în care tehnologiile se aseaza/sunt asezate în mod stratificat deasupra culturii. Între om si instrumentele culturale simbioza este în erodare, iar bazele creatiei culturale devin tot mai ascunse. De aceea, este timpul metafizicii: dincolo de ziduri, peste înaltimi, în spatele resurselor creste cultura metafizica.

Datorita tehnologiilor vorbim si/sau scriem mai putin, cautam mai putin, comunicam si/sau memoram mai putin direct.

Traim emotional (sufleteste) mai putin; oralitatea digitalizata este atotcurpinzatoare.

Este pe cale sa se iveasca un nou model de viata (second life si  al doilea om). Non-evenimentele sunt mai numeroase decât evenimentele.

Opinia ca termen nu exprima claritatea totala, ideala, perfecta. Adevarul opiniei manageriale nu este similar cu adevarul fundamental al continutului  sau. În acest fel, incipient, apare logica opiniei, deci exprimarea doxastica a ceea ce se crede.

Prin doxologia manageriala este simtita/presimtita puterea si atot-reprezentativitatea unei structure  manageriale  functionale în actul complex de organizare si conducere.

Managementul nu este si nu trebuie sa fie montat peste realitate, respectiv sa fie “dominatorul”, “conducatorul” sau “dominanta” asupra proceselor, fenomenelor, obiectelor. El este si trebuie sa ramâna instrument din ce în ce mai liber, flexibil, adaptabil si catalizator pentru ducerea pe anumite aliniamente a proceselor, fenomenelor, obiectelor spre a atinge anumite stari ale acestora din care sa extragem (sa delimitam) rezultate.

În contemporaneitate, pe masura imersiunii în societatea bazata pe cunoastere, modelele decizionale de baza îsi dovedesc limitele.

Extensia procesarii decizionale pe arealele doxastice, propusa prin proiectul de fata, urmare a recunoasterii în plan ne-metafizic a modelelor doxastice manageriale, solutioneaza nevoia de deschidere procedurala, de atac a unor nise conceptuale, ori de strapungeri procesuale în managementul general modern.

Viziunea traditionala asupra managementului este pe cale a fi eludata, erodata.

Nu atât organizarea si conducerea, cât drumul catre organizare si conducere este retinut în mod esential de atentia managerilor. Aceasta noua atitudine ofera premise pentru preocupari metafizice manageriale interesate /angajate.

 

Evenimente / Events

(Tablou orientativ- colectie- inventar de mijloace, formule, variante, scenarii, alternative de lucru. Multime de elemente care sa fie asezate într-un Plan operational convenit pentru transpunerea în practica a Proiectului si cuantificarea rezultatelor)

(Planul Evenimentelor se stabileste  si este asumat consensual)

  • Cercetare /scriere individuala/ colaborativa de eseuri, note de întâmpinare, note analitice, note de sinteza, asertiuni matriciale, comunicari individuale/de grup, interventii, semnale, asertiuni, rapoarte/ co-rapoarte, preliminarii, studii si investigatii interdisciplinare, transdisciplinare, multidisciplinare, expresii comparative s.a
  • Discutii si comunicare directa, indirecta, mediata, online, offline, telecomunicare în timp real, workshopuri, seminare, conferinte s.a
  • Participanti din România si de pe plan  international, global.
  • Diseminarea si valorificarea rezultatelor.
  • Vizibilitatea si valoarea adaugata a Proiectului în peisajul gândirii contemporane.
  • Stabilirea datei de start si a duratei Proiectului.
  • Alte aliniamente de  formalizare si operationalizare logistica si de suport financiar al Proiectului.

 

Suport logistic si financiar: 
(Se fundamenteaza, se stabileste  si este asumat consensual)

Valorificare/Diseminare rezultate:
În principal, benficiarul este The Romanian Association for the Club of Rome (Not yet indicative proposal), respectiv în mod complementar FDBC si co-participantii (persoane fizice, universitați, fundații, organizații nonguvernamentale, asociații, instituții, companii, corporații ș.a.).

Prof.univ.dr. Ioan Gâf-Deac,
2  februarie 2015

© FDBC- Fundația pentru Dezvoltare Bazata pe Cunoaștere/ 2 februarie 2015

NOTA FINALA:  Cei interesați (persoane fizice, universitați, fundații, organizații nonguvernamentale, asociații, instituții, companii, corporații ș.a.) sunt invitați sa transmita expresii de interes, propuneri la formalizarea conceptuala finala a proiectului și intenții contributive pentru operaționalizarea sa. Adresa de contact și dialog:ro_affairs@yahoo.com